x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Neamț: Incendiu într-o hală de producție a unei fabrici de produse ceramice

Neamț: Incendiu într-o hală de producție a unei fabrici de produse ceramice

26 Iul 2021   •   09:35
Neamț: Incendiu într-o hală de producție a unei fabrici de produse ceramice

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o hală de producție a unei fabrici de produse ceramice din orașul Roman, județul Neamț. Muncitorii aflați la lucru s-au autoevacuat.

Potrivit ISU Neamț, pompierii au fost solicitați să intervină în noaptea de duminică spre luni pentru stingerea unui incendiu produs la o hală de producție a unei firme din municipiul Roman.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă la uscătoare de produse ceramice dintr-o hală de producție, pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

Ca urmare, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă trei autospeciale de stingere.

Muncitorii aflați la lucru în momentul izbucnirii incendiului s-au autoevacuat până la sosirea pompierilor.

Pompierii au lichidat incendiul, în care au ars 80 de cărucioare pentru transportul produselor ceramice, suporți din poliuretan, mai multe rafturi confecționate din lemn, instalații și cablaje electrice.

„Efectul termic cauzat de defectarea aparaturii de măsură și control din interiorul unui uscător a fost cauza probabilă de producere a incendiului”, a transmis ISU Neamț.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu