x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nicușor Dan: Începem procedura de achiziție pentru 100 de autobuze electrice

Nicușor Dan: Începem procedura de achiziție pentru 100 de autobuze electrice

02 Aug 2021   •   17:40
Nicușor Dan: Începem procedura de achiziție pentru 100 de autobuze electrice
Sursa foto: Lucian Alecu

Primăria Capitalei începe procedura de achiziție pentru 100 de autobuze electrice, prin fonduri europene, anunță primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, după ședința CGMB.

„În ședința de astăzi (luni) a CGMB am reușit să trecem mai multe proiecte importante pentru București, prin care creăm condițiile pentru modernizarea transportului public, eliminăm cheltuielile inutile și aducem fonduri suplimentare la bugetul Primăriei Capitalei. Astfel, am reușit să stabilim un preț corect pentru autobuzele electrice pe care Primăria Capitalei dorește să le achiziționeze pentru mai multe trasee din București. Prețul asumat de fosta administrație era sub valoarea de piață, fapt care a dus la ratarea a două licitații organizate până acum”, transmite Nicușor Dan.

Dan a mai spus că prin această decizie se permite începerea procedurii de achiziție pentru 100 de autobuze electrice, prin fonduri europene, care vor oferi un transport civilizat pentru călători și care vor fi prietenoase cu mediul.

Această achiziție va completa contractul pentru cele 100 de tramvaie, semnat în primăvara acestui an, potrivit primarului Nicușor Dan.

Mediafax

×
Subiecte în articol: nicusor dan autobuze electrice