Reținuții, cu vârste între 24 și 55 de ani, sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și producția de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal autorizat.
Punctul central al operațiunii a fost o fabrică ilegală de țigarete descoperită în localitatea Șelimbăr, județul Sibiu, care era în plină funcționare. Fabrica dispunea de linii specializate pentru producția finală și ambalarea țigărilor în pachete și cartușe.
În urma perchezițiilor făcute în Șelimbăr, dar și în localitățile Bradu, Vețel, Șeica Mare și municipiile Sibiu și Brașov, autoritățile au confiscat peste 61 de tone de tutun în valoare de aproximativ 153 de milioane de lei și peste 23 de milioane de țigarete false purtând mărcile unor branduri cunoscute, evaluate la 35 de milioane de lei.
Polițiștii au mai găsit echipamente complete pentru producție - paleți cu filtre, hârtie pentru filtre, adeziv, folie pentru ambalare și blanchete pentru fabricarea pachetelor cu însemnele mărcilor contrafăcute. Au fost ridicate și echipamente de supraveghere video, un aparat cu raze X și dispozitive de bruiaj.
Judecătorul de la Tribunalul Iași a dispus controlul judiciar pentru 60 de zile pentru toți inculpații, măsură contestată de procurorii DIICOT.
(sursa: Mediafax)


