x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O persoană a murit, iar alte două s-au intoxicat cu fum, într-un incendiu produs în Timiș

O persoană a murit, iar alte două s-au intoxicat cu fum, într-un incendiu produs în Timiș

21 Iun 2021   •   09:51
O persoană a murit, iar alte două s-au intoxicat cu fum, într-un incendiu produs în Timiș
Sursa foto: Hepta

Un incendiu a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o clădire cu etaj din localitatea Giroc, județul Timiș.

Potrivit ISU Timiș, incendiul a fost anunțat la ora 23.57, prin apel la 112.

La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj SMURD și 16 pompieri, precum și o ambulanță de la SAJ Timiș. În sprijin a mai fost trimisă o autospecială de stingere cu 4 subofițeri.

În interiorul clădirii a fost descoperită o persoană decedată carbonizată.

În urma incendiului, 14 persoane, 9 adulți și 5 copii, au fost evacuate, iar alte 5 s-au autoevacuat.

De asemenea, două persoane evacuate de pompieri au necesitat îngrijiri medicale, fiind intoxicate cu fum.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, iar o echipă din cadrul IPJ Timiș face cercetări la fața locului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu