x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu șapte victime: Două microbuze s-au ciocnit în Sălaj. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Accident cu șapte victime: Două microbuze s-au ciocnit în Sălaj. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

de Redacția Jurnalul    |    17 Ian 2024   •   08:04
Accident cu șapte victime: Două microbuze s-au ciocnit în Sălaj. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Sursa foto: ISU Sălaj

Două microbuze au fost implicate într-un accident care a avut loc, în noaptea de marţi spre miercuri, în judeţul Sălaj. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie. 13 persoane au fost evaluate la faţa locului, iar șapte dintre victime au fost transportate la spital.

„Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost alertat despre producerea unui accident rutier între 2 microbuze. Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului Sălaj a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, anunță ISU Sălaj.

La faţa locului au fost alocate de urgenţă șase ambulanţe de prim ajutor, două ambulanţe cu medic, o autospecială transport persoane şi victime multiple, o autospecială primă intervenţie şi comandă şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.

13 persoane au fost evaluate medical la fața locului, trei fiind încarcerate. Şase dintre cei implicaţi sunt cetăţeni ucraineni.

„În urma accidentului rutier, 7 victime, conştiente, au fost transportate la spital pentru investigaţii de specialitate. 4 victime au fost transportate la UPU Dej, iar 3 la UPU Zalău”, transmite ISU Sălaj.

Planul roșu a fost dezactivat la ora 05:02.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident sălaj plan rosu