x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Proiectil exploziv funcțional, descoperit pe o stradă din Oradea

Proiectil exploziv funcțional, descoperit pe o stradă din Oradea

de Redacția Jurnalul    |    28 Aug 2023   •   19:45
Proiectil exploziv funcțional, descoperit pe o stradă din Oradea

Un proiectil exploziv în stare de funcționare, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost găsit luni pe o stradă din Oradea.

Potrivit ISU Bihor, un proiectil exploziv în stare de funcționare, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost găsit, luni, pe strada Aleea Ștrandului din Oradea.

„Apelul prin Sistemul Unic 112, care sesiza descoperirea muniției, a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al județului Bihor, în jurul orei 09.20, moment în care, pentru gestionarea operativă a evenimentului semnalat, au fost alertați pompierii militari pirotehniști din cadrul Detașamentului 2 Oradea. Ajuns la locul indicat de apelant, echipajul pirotehnic a identificat un proiectil exploziv funcțional, de calibru 76 milimetri, provenit din cea de-a doua conflagrație mondială”, transmit reprezentanții ISU Bihor.

Muniţia a fost descoperită de un muncitor care efectua săpături în cadrul unor lucrări la rețeaua de apă din zonă.

Proiectilul a fost ridicat, transportat şi depozitat în condiţii de siguranţă de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrus ulterior prin explozie controlată.

 

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: proiectil exploziv