x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Protest la Cotroceni împotriva președintelui Iohannis

Protest la Cotroceni împotriva președintelui Iohannis

05 Feb 2017   •   16:34
Protest la Cotroceni împotriva președintelui Iohannis
Sursa foto: antena3.ro

 Aproximativ 200 de persoane participă, duminică după-amiaza, la o acţiune de protest în faţa Palatului Cotroceni. 

Manifestaţia nu are autorizaţie din partea Primăriei, conform informaţiilor furnizate de municipalitate. Oamenii se află pe trotuar, iar jandarmii au împrejmuit zona cu garduri. 

Oamenii strigă "Jos Iohannis!" şi au pancarte cu sloganurile: "Demisia!", "Susţinem Guvernul". 

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a anunţat că aceste proteste nu sunt organizate de partidul pe care îl conduce. 

"Partidul Social Democrat nu organizează astăzi niciun miting sau manifestaţie publică. Mesajele de mobilizare apărute pe reţelele de socializare nu sunt din partea PSD", a scris liderul social democrat, pe facebook. 

Informaţia a fost preluată şi pe pagina de socializare a primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, adaugă Agerpres.

×
Subiecte în articol: protest cotroceni