x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Începe restaurarea cetăţii medievale Bistriţa, cu fonduri europene

Începe restaurarea cetăţii medievale Bistriţa, cu fonduri europene

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2023   •   09:15
Începe restaurarea cetăţii medievale Bistriţa, cu fonduri europene
Sursa foto: Primaria Bistrita

Primăria Bistrița anunță că a demarat un proiect european de peste 12 mil. lei pentru restaurarea cetăţii medievale din localitate, anunță Ziarul Financiar.

Primăria Bistriţa a accesat un proiect european de peste 12 mil. lei (2,4 mil. euro), finanţat prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă), ce presupune revitalizarea şi punerea în valoare a cetăţii medievală Bistriţa.

Durata de implementare a proiectului este de 28 de luni, 24.04.2023 - 25.08.2025, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Bistriţa.

’’Proiectul are în vedere promovarea turismului cultural, legat de spaţiile istorice din oraş, pe traseul vechiului zid de împrejmuire al cetăţii medievale Bistriţa, zonă din oraş care poate găzdui programe culturale specifice, adaptabile la dezvoltarea circuitelor turistice locale, regionale sau internaţionale.’’, se arată în comunicatul de presă al primăriei Bistriţa.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cetatea medievală bistriţa restaurare