Salvamontiştii din judeţul Hunedoara recomandă turiştilor care şi-au planificat vacanţa la munte să evite drumeţiile pe traseele de creastă, deoarece zăpada este îngheţată şi nesigură, grosimea acesteia fiind în jur de 50 de centimetri.
"Condiţiile de mers pe trasee sunt destul de urâte pentru că zăpada căzută săptămânile trecute s-a înmuiat şi apoi a îngheţat din cauza frigului. Stratul de zăpadă nu este foarte mare, dar nu recomandăm traseele de creastă pentru că se poate aluneca foarte uşor şi turiştii se pot răni de stânci", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Salvamont Huneodara, Ovidiu Bodean.
Potrivit acestuia, nu există risc de avalanşă, motiv pentru care turiştii pot aborda trasee mai uşoare, pe văi, însă trebuie să aibă la ei echipament de iarnă, inclusiv pioleţi şi colţari pentru gheaţă.
"În situaţia în care sunt traversate porţiuni cu zăpadă mare, recomandăm turiştilor să se folosească de corzi, cu care să se asigure unul pe altul. De asemenea, este bine să aibă la ei detectoare şi emiţătoare pentru avalanşe, precum şi o lopăţică pentru zăpadă", a completat Bodean.
În staţiunile montane din judeţul Hunedoara se poate schia pe pârtiile din Straja şi Parâng, stratul de zăpadă fiind cuprins între 40 şi 50 de centimetri. În staţiunea Râuşor stratul de zăpadă este mic şi nu permite practicarea sporturilor de iarnă.
Turiştii care urcă la munte în zilele libere sunt sfătuiţi să întrebe la punctele Salvamont despre condiţiile de pe trasee şi evoluţia vremii, în staţiunile Straja, Parâng şi Râuşor fiind organizat serviciu de permanenţă.