Potrivit IPJ Galați, scandalul a avut loc luni pe un bulevard al orașului Galați. Incidentul a fost anunțat la 112 de martori. Polițiștii au stabilit că cei doi sunt rude.
„Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Galați, sprijiniți de polițiști din cadrul Secțiilor 1-5 Poliție Galați, Biroul Rutier, Serviciul Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au stabilit faptul că doi bărbați, cu domiciliile în municipiul Galați, cu vârstele de 39, respectiv 40 de ani, în timp ce conduceau două autoturisme, s-ar fi întâlnit în trafic și ar fi oprit în zona intersecției străzilor Movilei cu George Coșbuc, pentru a discuta. Facem precizarea că între cei doi există un grad de rudenie, aceștia fiind veri”, a anunțat IPJ.
Polițiștii au mai stabilit că „bărbatul, cu vârsta de 40 de ani, l-ar fi agresat fizic pe interlocutorul său, folosindu-se și de un cuțit”. În urma agresiunii bărbatul de 39 de ani a suferit leziuni la mână și s-a deplasat singur la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, unde a primit îngrijiri medicale. Bărbatul a refuzat internarea.
Cele două autoturisme au fost găsite de polițiști, iar la domiciliul bărbatului de 40 de ani a fost găsit și „obiectul susceptibil a fi fost folosit la agresiunea fizică”.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice. În paralel, este căutat bărbatul de 40 de ani, care se sustrage cercetărilor. Acesta a fost dat în consemn pe raza județului Galați și la frontiera de stat a României.
(sursa: Mediafax)