Primăria Capitalei se alătură evenimentului „Noaptea Muzeelor 2024”, pentru al patrulea an consecutiv, cu un program ce cuprinde tururi ghidate ale clădirii, expoziții, muzică live și proiecții de film. Toate acestea vor avea loc atât în incinta palatului, cât și în curtea interioară a actualului sediu din bulevardul Regina Elisabeta nr 47.
Astfel, sâmbătă bucureștenii și turiștii sunt așteptați între orele 18:00 - 24:00, la „Primăria deschisă”, desfășurată în cadrul ediției aniversare „Noaptea Muzeelor” #20, pentru a descoperi frumusețea palatului care găzduiește Primăria Capitalei, dar și pentru a afla povești despre orașul trecut și prezent. Vizitatorii vor putea admira o selecție restrânsă de lucrări semnate de artistul Salvador Dalí, în cadrul microexpoziției „Universul lui Salvador Dalí”, vor fi purtați în lumea sportului prin intermediul expoziției dedicate unuia dintre cei mai titrați sportivi ai lumii, Ivan Patzaichin, vor putea viziona filme istorice din arhiva Muzeului Municipiului București, vor lua parte la activități interactive și se vor bucura de ritmurile muzicii autentice interpretate de artista Corina Sîrghi și trupa sa.
Ca un preambul al deschiderii publice a Muzeului Ivan Patzaichin, programată pentru 24 mai 2024, Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, în parteneriat cu Nod Makerspace și ARCUB va prezenta, în premieră, la sediul Primariei Capitalei, instalația de artă contemporană „Patrimoniul lui Ivan Patzaichin”, macheta muzeului și filmul documentar despre proiectul participativ Dâmbovița Delivery al cărui rezultat a constat în realizarea unei sculpturi dedicate marelui sportiv.
Proiecția de filme istorice, prezentată de Muzeul Municipiului București, include un număr de 4 filme digitalizate în cadrul proiectului Cinema Museion - Istoria orașului în imagini de arhivă ce vor aduce în prim plan un plus de informații legate de istoria și arhitectura orașului București.
Curtea interioară a Primăriei Capitalei se va transforma într-o scenă în aer liber, unde vor răsuna melodii celebre din muzica ușoară românească, balade sau medalioane folclorice, melodii ce ilustrează diversitatea culturală națională, într-un concert veritabil susţinut de Corina Sîrghi alături de Toma Dimitriu (pian), Cristian Soleanu (saxofon) și Alex Mike (contrabas).
În plus, vizitatorii Primăriei deschise sunt invitați să își imagineze, în scris sau prin desene, dorinţe şi visuri despre Bucureştiul prezent şi viitor în instalaţia participativă „Bucureşti ACUM!”, din curtea interioară a sediului Primariei Capitalei.