Prefectura Ialomița a anunțat că restaurantele, barurile și cafenelele din Slobozia vor funcționa, la interior, la 30% din capacitate, după ce incidența cazurilor de Covid a scăzut sub 3 la mia de locuitori, scrie Mediafax
Potrivit Prefecturii Ialomița, incidența cazurilor de Covid a ajuns în Slobozia la 2,36 la mia de locuitori.
„Întrucât, rata incidenței de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul Municipiul Slobozia a scăzut sub 3 la mia de locuitori (2,36), în conformitate cu prevederile normative în vigoare, se redeschid activităţile a restaurantelor, barurilor, cafenelelor, etc. în limita a maxim 30% din capacitatea unităţii, cu respectarea normelor de igienă”, a transmis joi Prefectura Ialomița.
Orașul Slobozia a fost și în carantină la sfârșitul anului 2020. Localitatea a intrat în carantină la mijlocul lunii noiembrie, când rata de infectare era de 7,46 la mia de locuitori. De atunci, carantina a fost prelungită de mai multe ori, prin decizii ale șefului DSU.
Sindicaliștii de la Federaţia "Solidaritatea Sanitară" protestează astăzi în fața Parlamentui, în a doua zi de dezbateri parlamentare ale proiectului de lege pentru bugetul de stat pe 2021. Scopul...
Premierul Florin Cîțu a declarat, marți, la evenimentul „Digitalizarea României, proritate ZERO”, organizat de DC News Media Group, că nu are emoții privind votul din Parlament pe bugetul pentru 2021. De...
Unui bărbat i s-a făcut rău în Palatul de Justiție Iași, unde avea u proces. Jandarmii au fost primii care au intervenit pentru a-i acorda primul ajutor, până la sosirea echipajului SMURD.
Un bărbat a căzut...
Elena Udrea a fost condamnată de Curtea de Apel Bucureşti pentru mai multe capete de acuzare. Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită în dosarul finanţării...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a avut o postare foarte acidă la adresa Guvernului Cîțu legată legea Bugetului.
„Vânzarea companiilor românești în plină criză economică este cea mai mar...
Republica Moldova a început campania de vaccinare anti-COVID, marți, 2 martie, cu ajutorul lotului de vaccinuri donat de România. Primele persoane imunizate sunt lucrătorii medicali din cadrul Spitalului Clinic...
Toate paturile de terapie intensivă sunt ocupate în spitalele din București care tratează pacienți infectați cu SARS-CoV-2, ceea ce înseamnă că cei în stare gravă vor fi transferaţi către...
Liderul PSD, Gabriela Firea acuză „o manipulare supremă”, aceea de a convinge oamenii care trăiesc în sărăcie să nu își mai ceară drepturile, pe motiv că statul nu are bani”....
Twitter a anunțat, luni, că intenționează să blocheze permanent utilizatorii care dezinformează cu privire la vaccinurile anti-COVID, după ce au fost atenționați de cinci ori, potrivit The...
Guvernul instaurează „dictatura bugetară” și impune controlul absolut asupra bugetului, contrar prevederilor constituționale și cutumelor democratice, afirmă Victor Negrescu, pe pagina sa de...
Video Plenul reunit al Parlamentului reia, marți, dezbaterile pe marginea proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2021. De asemenea, în cursul zilei urmează să fie dat votul final.
Luni seară, senatorii și...
Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a afirmat că de două săptămâni cadrele medicale fac față cu greu cazurilor severe de COVID-19 care necesită internare.
De asemenea,...
România va trece la ora de vară în ultima duminică a lunii martie, în noaptea de 27 spre 28 martie 2021. Atunci, ceasurile se vor da înainte cu o oră, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00. Țara...
Doi directori din cadrul ADP Sector 1, trimiși în judecată de procurorii DNA în 2018, pentru luare de mită și mărturie mincinoasă, au fost suspendați din funcție, anunță Clotilde Armand, pe pagina sa de...
Volvo Cars intenționează să transforme în automobile integral electrice până în 2030, deoarece vor fi interzise de la comercializare mașinile noi pe carburanți, scrie Reuters. Totodată, grupul suedez...