x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șeful Poliției din Lipova, implicat într-un accident

Șeful Poliției din Lipova, implicat într-un accident

de Redacția Jurnalul    |    28 Feb 2025   •   10:47
Șeful Poliției din Lipova, implicat într-un accident

Șeful Poliției orașului Lipova a fost implicat vineri dimineața într-un accident într-o intersecție din oraș. Acestuia i s-a făcut rău după accident și a fost dus la spital.

Potrivit IPJ Arad, accidentul a avut loc vineri dimineața între două autoturisme, la intersecția dintre Strada Valea Mare și DN 7., conduse de doi bărbați din Lipova, de 55 și 36 de ani.

Ulterior impactului, șoferului de 55 de ani i s-a făcut rău, fiind resuscitat de echipajul medical de la fața locului și a fost transportat la spital.

Testarea cu aparatele din dotare a șoferului de 36 de ani a indicat că acesta nu era sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Bărbatul de 55 de ani urmează să fie testat la spital. Este vorba de șeful Poliției orașului Lipova.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: sef politie lipova accident