x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șoc la Grădina Zoologică din Timișoara! Cangurii, ucişi de trei câini

Șoc la Grădina Zoologică din Timișoara! Cangurii, ucişi de trei câini

23 Sep 2020   •   21:11
Șoc la Grădina Zoologică din Timișoara! Cangurii, ucişi de trei câini

Toți cei șase canguri de la Grădina Zoologică din Timişoara au fost ucişi de trei câini de talie mare, în noptea de marți spre miercuri. Administratorii parcului zoologic nu știu cum au reușit câinii să intre în țarc și nici dacă au stăpâni. La Grădina zoo se face o anchetă.

Trei câini de talie mare au intrat în ţarc şi au omorât toți cangurii Grădinii zoologice din Timișoara. Totul s-a întâmplat în timpul nopţii, însă îngrijitorii au descoperit abia dimineaţa.

De pază se ocupă Poliţia Locală, care trimite în fiecare noapte, un paznic.

Sistemul de supraveghere există doar pentru studierea comportamentului animalelor, dar şi acesta este defect. În timpul zilei, șapte îngrijitori supraveghează animalele.

Deocamdată, nimeni nu ştie dacă cei trei câini aveau stăpân. Doi dintre ei au fost prinşi şi verificaţi, dar nu au microcip de identificare.

Incidentul i-a revoltat pe vizitatorii grădinii.

„Am înţeles că s-a întâmplat noaptea, dar se poate întâmpla şi ziua. Cred că trebuie sporite măsurile de securitate. Nu este singurul motiv pentru care sunt cu ochii în patru la Zoo. Au mai fost şi alte incidente, în urmă cu câţiva ani aici. Dar totuşi, Grădina Zoologică este un loc pe care copiii îl adoră. Pentru ei, probabil, ar trebui să se sporească şi măsurile de siguranţă, şi animalele să fie mai bine îngrijite”, a declarat Monica, o femeie din oraș.

Conducerea complexului zoologic a demarat o anchetă.

„Grădina s-a redeschis în iunie 2007 şi de atunci nu am avut probleme până acum cu câini sau alte animale care să intre să facă stricăciuni şi mă refer la a omorî animale. O variantă ar fi să fi săpat pe sub gard şi să intre pe sub gard. Am verificat gardurile şi nu am găsit încă locul. O să mai căutăm. Asta ar fi singura variantă. Gardurile sunt înalte, n-ar putea să fie escaladate de câini”, a declarat Călin Călămar, şeful Grădinii Zoologice din Timişoara.

La Grădina Zoologică din Timişoara sunt 277 de animale şi păsări din 52 de specii.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: canguri uciși de câini