x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Staţii de metrou evacuate; pachet suspect la Piaţa Romană! Metrorex: Alarmă falsă

Staţii de metrou evacuate; pachet suspect la Piaţa Romană! Metrorex: Alarmă falsă

21 Oct 2016   •   20:33
Staţii de metrou evacuate; pachet suspect la Piaţa Romană! Metrorex: Alarmă falsă
Sursa foto: metrorex.ro

UPDATE - Circulaţia metroului s-a reluat la ora 20,02, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi Metrorex.

''A fost alarmă falsă'', au precizat aceştia.

''În urma controlului pirotehnic de la metroul tras la remiza de la Unirii s-a găsit o sticlă de pepsi, una de prigat şi un sandwich. A fost reluat traficul. Decizia de evacuare a populaţiei a aparţinut Metrorex'', a declarat pentru AGERPRES oficiali din Poliţie.

Două staţii de metrou - Piaţa Unirii 1 şi Eroilor - au fost evacuate, vineri seara, după un apel care reclama prezenţa în tren a unui pachet suspect în staţia Piaţa Romană. Apelul a fost dat la numărul unic de urgenţă 112 în jurul orei 19,11

Stirea initiala - Două staţii de metrou au fost evacuate, vineri seara, după un apel care reclama prezenţa în tren a unui pachet suspect în staţia Piaţa Romană, au declarat pentru AGERPRES surse din poliţie.

Potrivit acestora, apelul a fost dat la ora 19,30.

''Persoanele de la metrou au fost evacuate. Echipele de pirotehnişti se îndreaptă la faţa locului'', au adăugat sursele citate.

Sursa: AGERPRES

Circulaţia metroului s-a reluat la ora 20,02, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţi Metrorex.

×