x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat reținut pentru tentativă de omor după ce a bătut și înjunghiat un tânăr

Bărbat reținut pentru tentativă de omor după ce a bătut și înjunghiat un tânăr

de Redacția Jurnalul    |    28 Apr 2023   •   16:30
Bărbat reținut pentru tentativă de omor după ce a bătut și înjunghiat un tânăr

Un bărbat de 29 de ani a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor după ce ar fi lovit cu pumnii și picioarele și ar fi înjunghiat cu un cuțit un tânăr de 27 de ani.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat de 29 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentative de omor în stare de recidivă.

Conform procurorilor, în 17 aprilie, persoana vătămată, în vârstă de 27 de ani, se afla împreună cu o altă persoană, într-un loc amenajat de oamenii străzii pentru dormit lângă un bloc din Oradea. Cei doi, care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, stăteau culcaţi pe o saltea. Suspectul, care era sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a deplasat în locul în care se afla persoana vătămată şi a început să lovească victima cu violenţă, aplicandu-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele peste corp şi peste cap, înţepând-o totodată de mai multe ori cu un cuțit în zona coastelor, a abdomenului şi sub braţ.

În urma agresiunii, victima a fost dusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, suferind leziuni la nivelul hemitoracelui stâng, abdomenului, lombar dreapta, axilă stânga și braț stâng, leziunile necesitând 25-30 zile de îngrijiri medicale. Totodată, viața victimei a fost pusă în primejdie.

„Facem precizarea că se continuă cercetările de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în vederea stabilirii tuturor participanţilor la comiterea infracţiunii şi a contribuţiei acestora la comiterea infracţiunii”, arată procurorii.

Aceștia au dispus vineri reţinerea inculpatului pentru o perioadă de 24 de ore.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: tentativa omor