x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la Brașov. O adolescentă a căzut de la etajul 8 și a murit

Tragedie la Brașov. O adolescentă a căzut de la etajul 8 și a murit

de Redacția Jurnalul    |    07 Apr 2024   •   16:20
Tragedie la Brașov. O adolescentă a căzut de la etajul 8 și a murit

O adolescentă de 15 ani a căzut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de la etajul 8 al unui bloc din Brașov și a murit. Polițiștii spun că adolescenta s-ar fi aruncat.

Poliția Brașov a fost sesizată duminică, la ora 2.00, printr-un apel de urgență, că o persoană se află în stare de inconștiență, în fața unui imobil din municipiul Brașov.

„La fața locului s-au deplasat echipe de intervenție, care au efectuat cercetări, în urma cărora s-a stabilit că, de la etajul 8 al unui bloc, situat în municipiul Brașov, o persoană, de gen feminin, în vârstă de 15 ani, s-ar fi precipitat”, transmite, duminică, Poliția Brașov.

Din cauza leziunilor produse, în pofida manevrelor de resuscitare, medicii au declarat decesul tinerei.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal și continuă cercetările pentru a se lămuri toate aspectele și circumstanțele care au dus la producerea acestui incident.

×
Subiecte în articol: accident brasov tragedie