x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Neamț: Copil de 2 ani, înecat într-un lighean cu apă!

Tragedie în Neamț: Copil de 2 ani, înecat într-un lighean cu apă!

de Redacția Jurnalul    |    01 Apr 2024   •   09:56
Tragedie în Neamț: Copil de 2 ani, înecat într-un lighean cu apă!

Un copil în vârstă de 2 ani a fost găsit de bunica sa mort, înecat într-un lighean cu apă, în comuna Gândiți, județul Suceava. Într-o clipă de neatenție, copilul a căzut în timp ce se juca în curte.

Potrivit Poliției Neamț, tragedia a fost anunțată duminică după-amiaza. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție rurală Sagna au fost sesizați de o femeie în vârstă de 53 de ani, din Gâdinți, cu privire la faptul că nepotul ei, în vârstă de 2 ani, a fost găsit într-un lighean cu apă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că, în timp ce copilul se afla în curtea locuinței, împreună cu mama și bunica sa, în timp ce se juca, într-un moment de neatenție acesta ar fi căzut cu fața într-un lighean cu apă.

Atât mama acestuia cât și un echipaj medical sosit la fața locului au aplicat manevre de resuscitare, din nefericire fără efect. Medicii au declarat decesul minorului.

În cauză se continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: lighean copil mort