Investigațiile polițiștilor arată că un tânăr în vârstă de 19 ani, care conducea un autoturism dinspre Brașov spre Buzău, a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care circula dinspre Buzău spre Brașov.
Alte două vehicule, o cisternă și o autoutilitară, aflate fiecare în spatele uneia dintre mașinile implicate în coliziune, au ajuns în șanțul de pe marginea drumului, în încercarea de a evita mașinile lovite.
În urma accidentului, tânărul de 19 ani, precum și alți doi bărbați, ambii șoferi în două din celelalte vehicule implicate, au ajuns la spital pentru investigații suplimentare.
Trei dintre cei patru șoferi au putut fi supuși testării cu aparatul alcooltest, rezultatele indicând absența alcoolului în aerul expirat, informează IPJ Covasna.
Traficul se desfășoară alternativ, pe un singur sens, sub dirijarea polițiștilor.
(sursa: Mediafax)