"Andrei, Ionuţ şi Ghiţă, pompieri în cadrul Detaşamentului de Pompieri Carei, au ieşit dimineaţa din tura de serviciu şi în drumul lor spre casa, în localitatea Moftin, au observat un nor de fum. Colegii noştri ajungând la locuinţa de unde ieşea fumul, au realizat ca acoperişul casei ardea. 'Eu sun la 112, voi intraţi să vedeţi dacă nu e cineva în casă!', exclamă Andrei. Ghiţă şi Ionuţ au intrat în locuinţă şi au scos două persoane din incendiu. Persoanele dormeau şi fără intervenţia promptă a colegilor deznodământul putea fi trist. Ei au intervenit până la sosirea colegilor pentru limitarea propagării incendiului şi au sprijinit forţele de intervenţie în lichidarea acestuia. Doar după finalizarea intervenţiei aceştia şi-au reluat drumul către familiile lor", a transmis ISU Satu Mare.