x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi ucraineni, recuperaţi din munte, starea de sănătate a acestora, bună

Doi ucraineni, recuperaţi din munte, starea de sănătate a acestora, bună

de Redacția Jurnalul    |    04 Ian 2025   •   14:20
Doi ucraineni, recuperaţi din munte, starea de sănătate a acestora, bună

Cei doi ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost recuperaţi, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a informat directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.

"Cei doi ucraineni cu vârsta de 24 şi 35 ani au fost găsiţi pe traseul indicat. Ucrainenii veneau din zona Harkov. Erau echipaţi corespunzător, de iarna, dar extenuaţi şi fără provizii. Celor doi li s-a făcut evaluarea medicală de către salvatorii montani şi fiindcă nu prezentau probleme medicale serioase li s-au dat sandvich-uri, ceai cald şi batoane proteice, iar ulterior au fost coborâţi din munte şi predaţi autorităţilor competente" a spus Dan Benga.

Directorul Salvamont a precizat că intervenţia a fost dificilă din cauza zăpezii mari şi temperaturii scăzute.

"Acţiunea de căutare - salvare s-a întins până în jurul orelor 02.00, dimineaţa. Zăpada mare, pe alocuri depăşind jumătate de metru, frig (-7, -9 grade) şi datorită unor rupturi de teren pe traseu, deplasarea s-a făcut terestru, în rest salvatorii reuşind să facă deplasarea cu autospecialele din dotare" a mai adăugat Dan Benga.â

Operaţiunea de salvarea a însemnat un efort conjugat al salvamontiştilor, poliţiştilor de frontieră din comuna Poienile de sub Munte, dispeceratul medical al ISU Maramureş, STS Maramureş şi STS Bistriţa Năsăud.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ucraineni munte salvamont