x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un bărbat din Galaţi a fost reţinut de poliţişti după ce a comis 17 furturi din autoturisme

Un bărbat din Galaţi a fost reţinut de poliţişti după ce a comis 17 furturi din autoturisme

19 Iul 2018   •   13:10
Un bărbat din Galaţi a fost reţinut de poliţişti după ce a comis 17 furturi din autoturisme

Un bărbat de 27 ani, din Tecuci, a fost reţinut, fiind bănuit de comiterea a 17 furturi din autoturisme de pe raza localităţii, se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi. 

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că, în perioada februarie - aprilie 2018, pe timp de noapte şi prin forţarea sau spargerea geamurilor, bărbatul ar fi sustras din autoturisme bunuri precum baterii auto, camere video, sisteme de navigaţie şi aparate CD-player. 

Tânărul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. 

Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: barbat retinut furt autoturisme galaţi