UPDATE - Circulația tramvaielor de pe linia 41 spre Piața Presei Libere s-a reluat în jurul orei 9:45, însă autobuzele liniei navetă vor mai circula până la reglarea ritmicității, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport București (RATB), Constantin Tobescu.
Circulația tramvaielor a fost blocată luni dimineață în jur de 45 de minute din cauza unui accident în care a fost implicat un tramvai, care a acroșat un pieton în zona Pod Ciurel.
Ştirea iniţială - O femeie a fost lovită, luni dimineata, de un tramvai. Circulaţia tramvaielor de pe linia 41 spre Piaţa Presei Libere este blocată luni dimineaţă de la ora 9:05 din cauza acroşării unui pieton în zona Pod Ciurel, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), Constantin Tobescu.
Din primele informații reiese că femeia a fost acroșată de un tramvai care circula pe sensul spre Piața Presei, în timp ce traversa pe culoarea roșie a semaforului. Victima a fost preluată de o ambulanță, nu se știe deocamdată starea acesteia, potrivit Libertatea.
"În jurul orei 9:05, un tramvai de pe linia 41 care se deplasa pe sensul spre Piaţa Presei Libere, la intrarea în staţia Pod Ciurel acroşează un pieton, o doamnă, care traversa pe trecerea de pietoni, însă pe culoarea roşie a semaforului. În prezent, circulaţia este blocată doar pe sensul spre Piaţa Presei Libere. Intenţionăm să înfiinţăm o linie navetă de autobuze pe zona respectivă", a precizat Tobescu.
Linia de tramvai 41 este blocată de mai bine de jumătate de oră, peste 10 tramvaie fiind oprite din mers în zona unde s-a produs accidentul. RATB a anunțat că pasagerii sunt preluați de autobuzul 641, care oprește în aproximativ aceleași stații ca și tramvaiul. Totuși, fiind luni dimineața, la o oră de vârf și tramvaiul 41 fiind oricum unul dintre cele mai aglomerate din Capitală, s-a produs un adevărat haos în stații.
Potrivit sursei citate, un echipaj SMURD s-a prezentat deja la faţa locului pentru analizarea situaţiei medicale a pietonului accidentat.