UPDATE Din cercetările efectuate la locul intervenției, cauza probabilă a incendiului este o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată, anunță ISU Dobrogea.
ȘTIRE INIȚIALĂ Sâmbătă seara, în jurul orei 21.50, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la un incendiu care a cuprins clădirea Arhiepiscopiei Constanța.
"În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă. Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", transmite IPJ Constanţa.
La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Constanța, jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Constanța, pentru asigurarea unui perimetru de siguranță, în vederea intervenției eficiente și rapide a pompierilor, dar și pentru restricționarea traficului rutier, acolo unde situația a impus acest lucru.
Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Incendiul a avut loc la mansarda clădirii și a afectat circa 800 de metri pătrați.