UPDATE:ISU București-Ilfov a anunțat redimensionarea dispozitivului de intervenție la incendiul din Voluntari: În zonă vor rămâne 10 autospeciale de stingere care vor continua acțiunile de gestionare a situației de urgență.
Incendiul produs la un depozit este localizat. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 5000 de metri pătrați.
„Prin intermediul a două buldoexcavatoare au fost realizate deschideri în ambele hale, pentru oprirea propagării flăcărilor, astfel fiind protejate restul bunurilor depozitate”, transmit pompierii.
La fața locului au intervenit 20 de autospeciale de stingere din cadrul ISUBIF și 3 autospeciale din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Voluntari.
Autoritățile au emis și un mesaj RO-Alert.
Update:Un depozit din comuna Voluntari a luat foc iar flăcările s-au extins pe o suprafață de 5000 de metri pătrați. Se degajă un fum negru iar din interior se aud explozii.
Echipamentele de măsurare a calității aerului din zona Voluntari arată concentrații mai ridicate decât normal la unii dintre poluanții monitorizați. Ministerul Mediului recomandă locuitorilor din zonă să limiteze orice activitate în aer liber până la stingerea incendiului.
„Incendiu puternic cu degajări mari de fum în Voluntari (Ilfov), izbucnit în această după-amiază. Comisarii de la Garda Naţională de Mediu se află deja la fața locului, pentru a evalua situația din punct de vedere al protecției mediului. Conform informațiilor furnizate de Administratia Nationala de Meteorologie RA, în zona respectivă vântul va sufla în general slab, viteze de cel mult 15…20 km/h din sector predominant estic, nord-estic, astfel că evoluția norului de fum va fi de dispersie și de ușoară deplasare către vest, sud-vest. Echipamentele de măsurare a calității aerului din zonă (stațiile B-26 și B-27) indică deja concentrații mai ridicate decât normal la unii dintre poluanții monitorizați”, transmite Ministetrul Mediului.
Pentru o analiză mai exactă a concentrațiilor în zona producerii incendiului, Agenția pentru Protecția Mediului București a mobilizat la fața locului autolaboratorul din dotare.
„Recomandarea pentru populația din zonă este să limiteze orice activitate în aer liber, până la stingerea incendiului”, potrivit comunicării Ministerului Mediului.
Un incendiu puternic a izbucnit joi la un depozit din localitatea Voluntari, cu flacără și degajări mari de fum. Potrivit martorilor, din interior se aud explozii succesive.
Sunt două corpuri de clădire, ambele pe structuri ușoare, sunt afectate în incendiul din Voluntari. În sprijinul pompierilor acționează și trei autospeciale de stingere ale serviciului voluntar pentru situații de urgență al localității.
Pompierii estimează că suprafața afectată este de 5000 de metri pătrați.
ȘTIRE INIȚIALĂ Pompierii au intervenit cu 20 de autospeciale și trei autoscări pentru a stinge focul. Incendiul are o manifestare foarte puternică. Sunt afectate două corpuri de clădire, cu structuri ușoare, pereții prăbușindu-se, ceea ce reprezintă un pericol mare pentru salvatori, potrivit purtătorului de cuvânt al ISUBIF.
Martorii spun că din interior se aud mai multe explozii. Totodată, și Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF) transmite că din interior se aud explozii succesive.
Suprafaţa cuprinsă de flăcări s-a extins la peste 5.000 de metri pătraţi, din totalul de 10.000 de metri ai proprietății. Incendiul a cuprins atât interiorul cât și exteriorul depozitului.
Obiectivul principal al pompierilor este oprirea propagării flăcărilor spre vecinătăți. Din cauza faptului că pe două laturi există mult teren viran, accesul nu este posibil, astfel că se intervine de la distanță în zonele respective.
Nu sunt persoane rănite.
A fost transmis un mesaj RO-Alert.
Explozii succesive se aud din interiorul complexului incendiat în Voluntari