Ministerul Administratiei si Internelor, prin Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor vrea sa cumpere intre patru si cinci milioane de placi pentru confectionat numere de inmatriculare, dar si aproximativ 10 mii de imprimare a acestora, in urma unei licitatii care va avea loc pe data de 17 octombrie 2011.
'Achizitia se va finaliza prin incheierea unui acord cadru cu durata de 2 ani. Contractul subsecvent de furnizare pentru primul an va incepe cu data de 01.01.2012.', se precizeaza intr-un anunt de intentie publicat in Sistemul Electronic de Achizitii Publice.
Pentru aceasta afacere, Ministerul de Interne va scoate din vistieria statului o suma cuprinsa intre 28 si 35 de milioane de lei, fara TVA. Adica, aproximativ 10 milioane de euro.
In schimb, Directia Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor percepe pentru fiecare numar de inmatriculare o taxa de 20 de lei. Posesorii de autoturisme care opteaza pentru numere de inmatriculare preferentiare trebuie sa scoata din buzunar 45 de lei, iar cei care vor sa isi pastreze numarul platesc o taxa de 30 de lei.