x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 23 iunie 2023, 23 de apeluri pe minut la 112. Cea mai încărcată zi din sezonul estival

23 iunie 2023, 23 de apeluri pe minut la 112. Cea mai încărcată zi din sezonul estival

de Redacția Jurnalul    |    02 Sep 2023   •   16:00
23 iunie 2023, 23 de apeluri pe minut la 112. Cea mai încărcată zi din sezonul estival

Operatorii Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) au gestionat, în această vară, sute de apeluri la 112, raportând situații critice în principalele destinații turistice din țară. Cea mai încărcată zi a fost 23 iunie, când STS a preluat 23 de apeluri pe minut.

De la începutul lunii iunie și până la finalul lunii august, 743 de apeluri au anunțat situații de urgență în care au fost implicate persoane aflate în zone montane. 13 apeluri s-au referit la căderi de la înălțime, 193 de apeluri semnalau persoane rătăcite, anunță STS.

Operatorii STS au alertat agențiile specializate de intervenție ce au competență în soluționarea acestor urgențe: Salvamont, Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție și Jandarmerie.

Aproape 60% (439 de apeluri) dintre cele 743 de apeluri care anunțau turiști aflați în pericol în zonele montane au avut localizare avansată AML (Advanced Mobile Location), iar echipajele de intervenție au putut ajunge cu precizie la fața locului. O parte dintre acestea au fost preluate prin aplicația mobilă Apel 112, dezvoltată de STS, care permite localizarea apelului la 112.

Pe parcursul acestei veri, la nivelul Centrului unic pentru apeluri de urgență 112 Constanța au fost preluate 231 de apeluri prin care s-a solicitat intervenția echipajelor de urgență pentru persoane aflate în pericol de înec în zona litorală a Mării Negre. Cele mai multe dintre acestea au vizat incidente în stațiunea Mamaia.

La nivel național, din 1 iunie și până în 31 august 2023, operatorii STS au preluat și procesat 3.014.806 apeluri dintre care 1.546.162 (51,29%) au reprezentat cazuri de urgență. Din cele trei luni de vară, cea mai încărcată zi la 112 a fost 23 iunie, când operatorii STS au preluat în medie 23 de apeluri pe minut.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: 112 Cea mai încărcată zi