Sindicatele anunţă proteste masive ale angajaţilor CFR în Bucureşti, săptămâna viitoare.
Liderii sindicali anunţă că 6.000 de oameni ar urma să iasă în stradă, în semn de protest faţă de intenţia companiei de a concedia 4.500 de angajaţi, din cauza situaţiei financiare dezastruoase în care se află cele trei societăţi ale companiei feroviare.
Până acum, negocierile cu autorităţile nu au avut vreun rezultat.
"Nu am obţinut încă nimic. Noi în continuare cerem oprirea subfinanţării căii ferate, luarea măsurilor de rentabilizare şi realizare de investiţii pe partea de mentenanţă şi realizare a infrastructurii", a declarat Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, confor Digi 24.
Mișcările vin n contextul în care sute de angajaţi CFR au protestat zile la rând în faţa Ministerului Finanţelor nemulţumiţi de lipsa banilor din companiile feroviare, dar şi de concedierile masive ce vor urma.