Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o atenţionare hidrologică Cod galben, valabilă de miercuri, ora 20.00, până vineri la ora 18.00, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale Apele Române.
Bazinele hidrografice afectate sunt Caraş, Nera, Cerna, Drincea, Desnăţui, Jiul mijlociu şi inferior, afluenţii Oltului inferior.
Astfel, codul galben va afecta judeţele Caraş-Severin, Gorj, Dolj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.
Sunt vizate creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore.
"Se menţionează că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţii de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate. Izolat, creşteri importante de debite cu situarea nivelurilor în jurul cotelor de atenţie se pot produce şi pe alte râuri mici din sudul şi estul ţării", se mai arată în comunicat.
Administraţia Naţională de Meteorologie /ANM/ a emis, miercuri, o atenţionare Cod Galben de ploi abundente şi ninsori în zona montană, valabilă în 7 judeţe din Oltenia şi sudul Banatului, începând de miercuri seară, de la ora 18,00 până joi, la ora 20,00.
Judeţele afectate de ploi însemnate cantitativ sunt Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Olt, Dolj, Vâlcea şi Argeş.