x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator AUTOCAR ROMÂNESC, prăbuşit într-o râpă în Muntenegru. Numărul morţilor a ajuns la 19

AUTOCAR ROMÂNESC, prăbuşit într-o râpă în Muntenegru. Numărul morţilor a ajuns la 19

23 Iun 2013   •   22:06
AUTOCAR ROMÂNESC, prăbuşit într-o râpă în Muntenegru. Numărul morţilor a ajuns la 19
UPDATE 10:15 - Bilanţul accidentului rutier, în care a fost implicat un autocar cu turişti români, a ajuns la 19 morţi.

UPDATE
08:30 - Numărul persoanelor decedate ca urmare a accidentului din Muntenegru a crescut la 18, informează MAE, care a anunţat că a deschis două linii telefonice pentru familiile celor care se aflau în autocarul prăbuşit. Celula de criză a pus la dispoziţie două linii telefonice, în regim de permanenţă: un tel-verde gratuit 0800800407 (apelabil doar din România) şi un număr apelabil şi din străinătate - 0214311259.

Ministerul Afacerilor Externe monitorizează permanent evoluţia celorlalte persoane implicate în accident, urmând să acorde întreaga asistenţă necesară.

Totodată, personalul MAE aflat la faţa locului acordă asistenţă consulară victimelor accidentului şi pentru repatrierea corpurilor neînsufleţite.

Mai mulţi turişti români au fost răniţi într-un accident rutier petrecut în Muntenegru, după ce şoferul autocarului în care se aflau a pierdut controlul volanului şi a căzut într-o râpă. Primele informaţii estimează că în accident şi-au pierdut viaţa 16 persoane şi 31 de persoane au fost rănite şi transportate la spital.
__________

16 persoane au decedat şi alte 31 sunt rănite în urma unui accident rutier petrecut în Muntenegru, în care a fost implicat un autocar cu număr de înregistrare în România. 
Accidentul s-a produs în jurul orei 18:00, ora României, în apropierea localităţii Grlo, pe o şosea dintr-o regiune montană care duce la coasta Adriaticii, la 30 de kilometri nord de Podgorica, capitala Muntenegru.

Din primele informaţii, accidentul s-a produs după ce şoferul a pierdut controlul volanului la ieşirea dintr-un tunel. Autocarul a rupt balustrada de la marginea şoselei şi s-a prăbuşit într-o râpă cu o adâncime de 30 de metri.
Poliţia din Podgorica a confirmat că printre persoanele decedate se află şi mai mulţi cetăţeni români.

Un medic al spitalului din Podgorica, locul în care au fost internați răniții, a precizat pentru televiziunea de stat muntenegreană că majoritatea acestora au răni foarte grave și că printre ei se află și un copil. În media din Muntenegru se face apel pentru donarea de sânge pentru persoanele rănite în accident.

MAE a confirmat într-un comunicat remis presei că printre victimele accidentului din Muntenegru se află și cetățeni români. O echipă consulară s-a deplasat la locul accidentului, iar ambasadorul român din Podgorica se află la spitalul la care se află internați o parte din răniți. Reprezentanții misiunii diplomatice a României se află în legătură permanentă cu autoritățile locale și sunt pregătiți să ofere asistență și protecție consulară. De asemenea, o echipă consulară mobilă de la Bucureşti se va deplasa în scurt timp la Podgorica, pentru a acorda asistenţă cetăţenilor români răniţi în accident.

MApN va pune la dispoziție o aeronavă militară care îi va aduce în țară pe românii răniți în accident.

Autocarul a plecat din București sâmbata, 22 iunie 2013, dimineața, având destinația Podgorica.
În autocar se afla un grup de 47 de turiști care urma să facă cu un circuit de zece zile prin Muntenegru. Grupul de excursioniști înnoptase la Belgrad și se îndrepta spre Podgorica.
Organizatoarea circuitului turistic este agenția Mareea Travel, al cărei proprietar este Marius Usturoiu. Autocarul aparținea firmei de transport Gregory Tour.


×