x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Al treilea accident în lanţ pe Autostrada Soarelui. Un copil de doi ani, rănit grav, a fost dus cu elicopterul la spital

Al treilea accident în lanţ pe Autostrada Soarelui. Un copil de doi ani, rănit grav, a fost dus cu elicopterul la spital

15 Aug 2013   •   12:23
Al treilea accident în lanţ pe Autostrada Soarelui. Un copil de doi ani, rănit grav, a fost dus cu elicopterul la spital

Update: Al treilea accident in lant a avut loc pe Autostrada Soarelui. Un copil de doi ani, ranit grav, a fost dus cu elicopterul la spital. Ion Ilinca, seful Politiei Autostrazi, a precizat ca accidentele s-a petrecut din cauza nerespectarii distantei regulamentare intre autoturisme.

Şapte autoturisme au fost implicate, joi dimineaţă, în două accidente în lanţ produse pe Autostrada Soarelui, pe sensul Bucureşti-Constanţa, la o distanţă de aproximativ doi kilometri, o persoană fiind rănită uşor

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Autostrăzi, la faţa locului au intervenit echipaje ale pompierilor militari şi un echipaj SMURD.

Traficul rutier pe autostrada A2 se desfăşoară cu dificultate pe sensul de mers către litoral, pe anumite porţiuni circulându-se în coloană. Potrivit centrului Infotrafic, situaţia a fost agravată de un accident rutier în lanţ, în care au fost implicate patru autovehicule, soldat cu rănirea unei persoane.

Poliţiştii le recomandă şoferilor care circulă către Constanţa să folosească ruta DN3 Bucureşti - Lehliu Gară, DN3A Lehliu Gară - Feteşti, A2 Feteşti - Cernavodă, DN22C Cernavodă - Murfatlar, DN3 Murfatlar - Constanţa.

Conducătorilor auto care se deplasează dinspre Moldova către litoral le este recomandată ruta DN2A Hârşova - Ovidiu sau să traverseze Dunărea cu bacul la Brăila sau Galaţi, urmând traseul Măcin - Caugagia - Constanţa (DN22D-DN22).

De asemenea, dinspre Ploieşti poate fi folosită ruta DN1D Albeşti-Paleologu - Urziceni, DN2A Urziceni - Slobozia - Hârşova - Constanţa.

Lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa au informat că joi dimineaţa două persoane au fost grav rănite în urma a două accidente rutiere petrecute pe DN2A între Hârşova şi Constanţa şi, respectiv, pe DN39 între Eforie şi Agigea.

×