x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident ecologic în Maramureş

Accident ecologic în Maramureş

de Vasile Dale    |    23 Mai 2010   •   00:00
Accident ecologic în Maramureş

Din cauza ploilor din ultima săp­tă­mână, puhoaie de ape de mină au năvălit prin curţile şi grădinile oa­menilor din Handalul Ilbei, judeţul Ma­ramureş. Apa ce conţine ioni de metale a ajuns în pârâul Ilba, apoi în râurile Lăpuş şi Someş.

Pompierii militari au venit în sprijinul oamenilor, iar Garda de Mediu a prelevat probe din râuri. Mai multe fântâni au fost colmatate. Reprezentanţii Co­mi­tetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi pompierii militari au mers imediat în zonă pentru a ajuta oa­menii.

Autorităţile au sfătuit oa­menii să nu mai bea apă din fântâni, să nu gătească şi nici măcar ani­ma­lele să nu le adape până când spe­cia­liştii de la Direcţia de Sănătate Pu­blică nu vor spune că aceasta este po­tabilă. Pompierii vor decolmata fân­tânile, iar specialiştii Direcţiei de Să­nătate Pu­blică vor preleva probe după golirea fântânilor. Potrivit unui localnic, este a treia oară când apa toxică ajunge în grădinile oamenilor şi nimeni nu face nimic. Un alt localnic, fost miner, spune că sunt galerii multe, iar apa asta este acidă, îţi arde pielea.

De altfel, şi Călin Crişan, şeful Gărzii de Mediu Maramureş, a declarat că este pentru a treia oară în ultimele două luni când acolo se produce un asemenea incident, că se prelevează probe din râurile Lăpuş şi Someş, că apa de mină conţine ioni de metale (zinc, magneziu etc.), care sunt toxici pentru organism. El a mai spus că există un proiect pentru mină, dar nu sunt bani pentru a se face lucrări. Ca atare, nimeni nu ştie când problema minei care în momentul de faţă este a nimănui va fi rezolvată. Sătenii se tem pentru viaţa lor şi asta pentru că acolo sunt 20 de kilometri de galerii pline de ape de mină. Dacă acestea ar ieşi la suprafaţă, ar rade casele din zonă.

×
Subiecte în articol: observator