Un bucureştean în vârstă de 41 de ani a murit după ce, pe DN22 la ieşirea din localitatea Lumina către Constanţa, a intrat cu maşina pe care o conducea într-un autotren care circula din sens opus. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate ale autoturismului a fost făcută după intervenţia unui echipaj pentru descarcerare.
Din primele cercetări efectuate de lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa a reieşit că bucureşteanul a pierdut controlul direcţiei maşinii şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu TIR-ul condus regulamentar de un cetăţean din Lumina.
Citește pe Antena3.ro