x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ACCIDENT TERIBIL pe DN2A. S-a răsturnat de mai multe ori, şoferul a murit pe loc

ACCIDENT TERIBIL pe DN2A. S-a răsturnat de mai multe ori, şoferul a murit pe loc

22 Feb 2015   •   11:38
ACCIDENT TERIBIL pe DN2A. S-a răsturnat de mai multe ori, şoferul a murit pe loc

Un tânăr a murit și alți trei au fost răniți într-un accident rutier petrecut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN2A, în apropierea localității Hârșova.

Reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere (SPR) Constanța au informat că, în timp ce se deplasa pe DN2A dinspre Hârșova către Constanța, un șofer în vârstă de 25 de ani s-a angajat într-o depășire și, la revenirea pe banda sa de mers, a acroșat o mașină care se deplasa în același sens.

"În urma coliziunii, primul vehicul a părăsit carosabilul către dreapta , unde s-a răsturnat de mai multe ori", au menționat polițiștii, printr-un comunicat remis presei.

Șoferul autoturismului răsturnat a murit pe loc, iar pasagerii aflați în mașină au suferit diferite traumatisme, fiind transportați cu ambulanța la spital. Aceștia sunt doi bărbați de aceeași vârstă, de 24 de ani, și o tânără de 22 de ani, toți din Hârșova.

×
Subiecte în articol: accident dn2a accident rutier