x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adolescenții vor mai puțin sex în filme și programe TV

Adolescenții vor mai puțin sex în filme și programe TV

de Redacția Jurnalul    |    29 Oct 2024   •   23:15
Adolescenții vor mai puțin sex în filme și programe TV

Într-o perioadă în care producții precum „Babygirl,” „Poor Things” și „Fair Play” devin din ce în ce mai explicite, tinerii și adolescenții cer ca filmele și serialele să se axeze mai mult pe prietenii și relații platonice, scrie Variety.

Aceasta este principala concluzie a studiului „Teens & Screens”, realizat de Center for Scholars & Storytellers al Universității din California, Los Angeles, care a întrebat aproximativ 1.500 de tineri cu vârste între 10 și 24 de ani.

Potrivit cercetării, 63,5% dintre adolescenți au spus că preferă ca poveștile de pe micile și marile ecrane să se concentreze pe prietenii, în timp ce 62,4% consideră că scenele cu conținut sexual nu sunt necesare pentru dezvoltarea acțiunii.

Vorbim despre o creștere semnificativă față de anul trecut, când doar 51,5% dintre respondenți au preferat conținutul bazat pe prietenie, iar 47,5% nu căutau filme sau seriale cu teme erotice.

„Rezultatele noastre confirmă tendința pe care am observat-o anul trecut: tinerii s-au săturat de vechile clișee romantice de pe ecran”, a declarat Alisha J. Hines, director de cercetare al centrului. „Adolescenții și tinerii adulți își doresc povești care să reflecte mai autentic o gamă largă de relații nuanțate”.

Studiul mai arată că 36,2% dintre adolescenți preferă povești plasate în lumi fantastice, față de doar 7,2% care aleg povești despre persoane celebre sau 13,9% care preferă teme legate de probleme reale. În materie de divertisment digital, 38,8% dintre tineri consideră YouTube drept platforma de socializare cea mai autentică, urmată de TikTok (36,3%) și Instagram (28,3%).

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: adolescenti sex filme