x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Adrian Năstase află pe 23 iulie dacă va fi eliberat. Termenul iniţial era 9 septembrie

Adrian Năstase află pe 23 iulie dacă va fi eliberat. Termenul iniţial era 9 septembrie

08 Iul 2014   •   13:48
Adrian Năstase află pe 23 iulie dacă va fi eliberat. Termenul iniţial era 9 septembrie

Judecătoria Sectorului 4 a stabilit pentru 23 iulie data când va judeca cererea fostului premier Adrian Năstase de eliberare condiţionată din închisoare, el având de executat o pedeapsă de patru ani şi şase luni de detenţie, primită în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii". Termenul iniţial stabilit de magistraţi fusese 9 septembrie.

Pe 3 iulie, Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava a dat aviz favorabil solicitării fostului premier Adrian Năstase de a ieşi mai devreme din închisoare, iar dosarul a fost înregistrat luni la Judecătoria Sectorului 4.

Pe 24 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis ca la cei patru ani de închisoare primiţi de fostul premier în dosarele 'Zambaccian' şi 'Trofeul calităţii' să se adauge şase luni ca spor de pedeapsă, astfel încât acesta va executa în final patru ani şi şase luni de închisoare.

Adrian Năstase a fost condamnat pe 6 ianuarie 2014 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trei ani pentru şantaj în dosarul 'Zambaccian'. De asemenea, el a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul 'Trofeul calităţii', din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat.

În dosarul 'Zambaccian', Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002-2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

În dosarul 'Trofeul calităţii', Adrian Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de ''influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid'' pentru organizarea unui simpozion intitulat 'Trofeul calităţii în construcţii' cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.


×