Potrivit Poliției Capitalei, joi, polițiștii au fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la faptul că în zona unei piețe din Sectorul 2 are loc o altercație între mai multe persoane.
Din verificările făcute de polițiști s-a stabilit faptul că doi agenți ai unei firme de pază, aflați în serviciu, ar fi solicitat mai multor persoane, care ar fi desfășurat activități de comerț ambulant, să părăsească zona, moment în care, aceștia ar fi devenit agresivi. Două dintre persoanele în cauză ar fi atacat agenții de securitate și i-ar fi lovit cu mai multe obiecte contondente, victimele având nevoie de îngrijiri medicale.
Polițiștii au identificat doi bărbați, de 33 și 35 de ani, bănuiți de comiterea faptelor, care au fost depistați și duși la audieri.
În baza probatoriului administrat în cauză, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore.
Sâmbătă, față de cei doi bărbați a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Secției 8, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
(sursa: Mediafax)