Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Traian Băsescu, cel mai cetăţean liber din ţară, care face ce vrea pentru că aşa vrea muşchii lui, a calculat, liber de orice meschinării, dacă e bine să se ducă în vizită la ăla micu’ şi a ajuns la concluzia, pe care anunţat-o, că da, se va duce în vizită la ăla micu’ din arest. Da’ mă-ntreb şi io, ca ţaţa, de ce libertatea lui nu s-o fi dus la ăla micu’ din arest încă din prima zi, ca un frate îngrijorat (şi cetăţean liber!) ce era. Ce, nu putea să spună şi acum că e un om liber şi să se ducă la frati-su? Doar în campania electorală s-a îmbrăcat cum a vrut pemepe-ul lui, iar când i-a zis cineva ceva a zis că e liber să se îmbrace oricum vrea. Mai e o variantă. E posibil ca ăla mare din Bucureşti să vrea să vadă condiţiile din arest, ca să ştie la ce să se aştepte atunci când, după ce, în sfârşit, n-o să mai aibă imunitate, o să se îmbolnăvească brusc de toate dosarele. E la fel de posibil să vrea să-i spună vreo două lu’ ăla micu’, eventual să-i şi altoiască, aşa, ca fratele cel mare, vreo două de încurajare.
O scenă demnă de filmele italiene de pe la mijlocul anilor ’60: Băsescu să coboare demn din maşina aia neagră, flancat de sepepişti de la Eroilor până la Iancului, să treacă la fel de demn de reporteri şi de microfoane, de întrebări tâmpite şi mai puţin tâmpite, îmi imaginez că, odată ajuns la intrare (recepţie?!?) îi cere şi buletinul, eventual i-l şi reţine. Nu cred totuşi, pentru că doar e prşedintele României, dacă e la o adică ştie de unde să-l ia. Ştie şi cine e, nu se ascunde după o falsă identitate. Apoi să intre demn pe uşa în spatele căreia se află ăla micu’. Nu după multă vreme, să se audă, ca-n desene animate, troncăneli şi troscăneli, “au, auuuu, nu mai da, nu mai fac, iartă-mă, frăţicăăăă, auuu, auci, nu în cap, vezi la scaun” şi tot aşa. După care linişte. Apoi să iasă demn pe uşa pe care a intrat. Să-şi recupereze buletinul. Dac-ar fi avut şuviţa aia, în mod sigur şi-ar fi lipit-o de cap cu puţin scuipat din palmă. Dar nu are şuviţă, din păcate. Ar fi trecut demn şi puţin zâmbitor printre cameramani şi reportiţe. S-ar fi introdus ca un şarpe în maşina cu care a venit.
“Unde mergem, domnule preşedinte?”. “La Cotroceni, monşer, la Cotroceni”. Demn ca o cârtiţă. Ca o cârtiţă.
