x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator INCENDIU ÎN CLUBUL COLECTIV DIN BUCUREŞTI. Sunt între 33 și 35 de pacienți în stare critică - 29 de MORŢI

INCENDIU ÎN CLUBUL COLECTIV DIN BUCUREŞTI. Sunt între 33 și 35 de pacienți în stare critică - 29 de MORŢI

30 Oct 2015   •   23:19
INCENDIU ÎN CLUBUL COLECTIV DIN BUCUREŞTI. Sunt între 33 și 35 de pacienți în stare critică - 29 de MORŢI
UPDATE: O femeie internată la Spitalul de Arşi din Capitală a murit, duminică, astfel că bilanţul deceselor în urma incendiului de la clubul Colectiv a ajuns la 29.

UPDATE: 
Un pacient rănit în incendiul de la clubul Colectiv din Capitală a decedat duminică dimineaţă la Spitalul "Bagdasar Arseni", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Florin Bica.

UPDATE:
 „Sunt între 33 și 35 de pacienți în stare critică. Se fac toate eforturile pentru a-i stabiliza”, a spus ministrul Sanatatii. El a adăugat că mai sunt patru răniți care nu au fost identificați, iar la Institutul de Medicină Legală mai sunt de identificat trei persoane decedate.

UPDATE: Tiberiu Niţu, procurorul general al României: „Este începută urmărirea penală cu privire la faptele de omor calificat şi distrugere calificată, pentru început. Urmează să facem alte acte, să intrăm ca să facem cercetarea la faţa locului, sunt experți înauntru. Considerentele urmează să le stabilim, de asta am preluat dosarul. Nu putem şti acum forma de vinovăţie. Vedem ce se întâmplă”.

UPDATE:
 Familiile victimelor pot obține informații suplimentare despre starea acestora sunând la următoarele numere de telefon puse la dispoziție de MAI: 021/2069291, 021/3130605, 021/2069283, 021/2648704, 021/2648525, 021/2069375 și 021/3122547.

UPDATE: 
Prim-ministrul Victor Ponta a convocat şedinţă de guvern, sâmbătă, pentru declararea doliului naţional timp de 3 zile, informează Biroul de presă al Executivului.

Şedinţa va începe la ora 12,30.

UPDATE:
Ministrul de Interne, Gabriel Oprea, a convocat pentru sâmbătă dimineaţă, la ora 7,00, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, după incendiul din clubul Colectiv din Capitală, soldat cu numeroşi morţi şi răniţi.

Oprea a precizat că l-a informat permanent asupra evoluţiei situaţiei pe preşedintele Klaus Iohannis.
UPDATE: A demarat o anchetă pentru ucidere din culpă.

UPDATE: Apel UMANITAR! Supravieţuitorii  exploziei au nevoie de sânge. Apel către donatorii de sânge să doneze pentru răniţii exploziei!


UPDATE:
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat că în MAI este alarmă generală în urma incendiului de la clubul Colectiv din Capitală, în care şi-au pierdut viaţa 25 de persoane.

"Este o mare tragedie. E alarmă generală în Ministerul de Interne. L-am informat şi pe preşedintele Iohannis. Sunt 25 de morţi", a spus Oprea, care se află la locul tragediei.

Alte 88 de persoane au fost transportate la spitalele de urgenţă din Bucureşti, a anunţat şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

"Au intervenit 11 maşini de pompieri, 28 de maşini de prim ajutor de la SMURD, 29 de maşini de la serviciul de ambulanţă, 2 maşini de terapie intensivă de la SMURD, au fost mobilizaţi medici şi asistenţi suplimentar de la Spitalul Floreasca, care au fost aduşi aici, 3 maşini de transport multiple victime şi două unităţi mobile de primiri urgenţe pentru materiale", a spus Arafat.

Acesta a adăugat că "s-a încercat resuscitarea mai multor victime, din păcate fără succes", din cauza intoxicaţiei cu fum.

"S-au transportat la spitale 88 de persoane cu maşinile SMURD-ului şi Serviciului de Ambulanţă. Având în vedere numărul mare, chiar dacă sunt arşi, împreună cu dl ministru Bănicioiu ne-am consultat şi au fost transportaţi la toate spitalele de urgenţă: la Floreasca, la Spitalul de Arşi, la Spitalul Universitar, la Elias, la Bagdasar, urmând ulterior să fie rearanjaţi după gravitatea cazurilor. O parte din echipamentele necesare pentru Spitalul de Arşi, fiind numărul victimelor mare, a fost relocat de la Spitalul Fundeni la dispoziţia domnului ministru al Sănătăţii", a adăugat secretarul de stat în MAI.

UPDATE: Linie telefonica specială instituită pentru acestă situaţie: 021.206.92.91

UPDATE: La ora actuală s-au înregistrat 26 de morţi, a declarat ministrul de Interne.

UPDATE:
Victimele incendiului sunt transpotate la spitalele, Floreasca, Universitar şi Spitalul de Arşi.

UPDATE:
Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, a declarat că în Ministerul de Interne este alarmă generală în urma incendiului de la clubul Colectiv din Capitală, în care şi-au pierdut viaţa 25 de persoane.

"E alarmă generală în MAI. (...) Sunt 25 de morţi. L-am informat şi pe preşedintele Iohannis", a spus Oprea, care se află la locul tragediei.

Alte 88 de persoane au fost transportate la spitalele de urgenţă din Bucureşti, a anunţat şi secretarul de stat în MAI Raed Arafat

UPDATE:
Presedintele Klaus Iohannis a postat pe Fcebook un mesaj legat de evenimentul tragic din clubul Colectiv:
Sunt cutremurat și profund îndurerat de tragicul eveniment care s-a produs în această seară în centrul Capitalei. Este un moment foarte trist pentru noi toți, pentru națiunea noastră și pentru mine personal. În aceste momente dureroase, îmi exprim întreaga compasiune și solidaritate față de familiile celor afectați de această tragedie. Totodată, asigur familiile afectate de acest eveniment zguduitor de întregul sprijin al celor implicați în operațiunile de salvare și îi rog să aibă încredere că instituțiile responsabile depun toate eforturile pentru ca efectele catastrofei să fie cât mai limitate. Vă chem pe toți să fim alături de familiile îndurerate și să dăm dovadă de solidaritate și de compasiune.

UPDATE:
În clubul Colectiv se aflau în jur de 400 de persoane, care asistau la un concert, în momentul în care s-a produs incendiul. Foarte mulţi tineri au fost intoxicaţi cu fum.

UPDATE:
25 de morţi, declară ministrul Oprea. 88 de arşi au fost transportaţi la mai multe spitale din Capitală, spune Raed Arafat.

UPDATE: Victimele sunt distribuite spre mai multe spitale din Capitală.

UPDATE:
Cadre medicale de la spitalul Bucur s-au dus să ajute răniţii.

UPDATE:
Tavanul clubului s-a prăbuşit peste oamenii care se aflau în club.

UPDATE:
Explozia se pare că a fost provocată de un foc de artificii.

UPDATE:
Raed Arafat spune că sunt cel puţin 18 morţi.

UPDATE:
Clubul se află pe strada Tăbăcarilor în fosta fabrică Pionierul, relatează Antena 3.

UPDATE:
Victimele exploziei sunt duse la spitalul Universitar.

UPDATE:
Clubul în care a avut loc explozia se numeşte Colectiv.

UPDATE:
În momentul exploziei se aflau cel puţin 200 de persone care participau la lansarea unei formaţii de muzică.

Mai multe zeci de persoane sunt rănite după ce s-a produs o explozie într-un club din apropierea maternităţii Bucur.

Explozia s-a produa în subsolul unei clădiri, relatează Digi 24.

Mai multe persoane sunt în stare extrem de grave, relatează medicii de pe ambulantele care au sosit la faţa locului.

Ştire în curs de actualizare.

×