x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alertă la o agenţie bancară din Capitală, în urma unei tentative de jaf

Alertă la o agenţie bancară din Capitală, în urma unei tentative de jaf

28 Sep 2018   •   12:54
Alertă la o agenţie bancară din Capitală, în urma unei tentative de jaf

O tentativă de jaf s-a înregistrat, vineri, la o agenţie bancară din sectorul 2 al Capitalei, poliţiştii efectuând cercetări pentru identificarea suspectului, care a fugit. 

"Angajaţii unei instituţii bancare de pe raza sectorului 2 au sesizat faptul că în incinta sucursalei a intrat un bărbat care le-a solicitat angajaţilor banii din casierie, având asupra sa un obiect ce părea înţepător. Unul dintre angajaţi a intervenit şi l-a împins spre ieşire, bărbatul fugind", se precizează într-un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. 

Conform aceleiaşi surse, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului şi nu s-au sustras valori. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru tentativă de tâlhărie şi efectuează cercetări pentru identificarea suspectului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tentativă de jaf banca capitala