Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la opt luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri. Decizia instanţei este definitivă.
În 13 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, după ce în luna martie a aceluiaşi an a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.
Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie 2012, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT - Structura Teritorială Cluj.
Fiul lui Horea Uioreanu a fost suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că "Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane".
În 3 ianuarie 2013, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.
În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
- See more at: http://www.monitorulcj.ro/actualitate/37178-alexandru-uioreanu-fiul-presedintelui-cj-cluj-condamnat-definitiv-la-opt-luni-inchisoare-cu-suspendare#sthash.NpGefgJf.dpuf
În 13 septembrie 2013, Curtea de Apel Cluj l-a condamnat pe Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, după ce în luna martie a aceluiaşi an a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri.Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie 2012, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT - Structura Teritorială Cluj.
Fiul lui Horea Uioreanu a fost suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că "Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane".
În 3 ianuarie 2013, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.
În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
- See more at: http://www.monitorulcj.ro/actualitate/37178-alexandru-uioreanu-fiul-presedintelui-cj-cluj-condamnat-definitiv-la-opt-luni-inchisoare-cu-suspendare#sthash.NpGefgJf.dpuf
Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie 2012, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT - Structura Teritorială Cluj.
Fiul lui Horea Uioreanu a fost suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că "Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane".
În 3 ianuarie 2013, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost contestată de procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost atunci eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.
În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
Citește pe Antena3.ro