x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Alina Gorghiu, despre declaraţa lui Ioan Rus: Absolut revoltător!

Alina Gorghiu, despre declaraţa lui Ioan Rus: Absolut revoltător!

11 Iun 2015   •   15:04
Alina Gorghiu, despre declaraţa lui Ioan Rus: Absolut revoltător!

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu consideră că este "absolut revoltător" modul în care ministrul Transporturilor, Ioan Rus, s-a referit într-o emisiune tv la românii plecaţi în străinătate şi la familiile acestora şi îi cere să demisioneze din Guvern.

"Absolut revoltător. După ce că nu îi lasă să voteze pe românii din diaspora, le mai şi jignesc în mod abominabil familiile! Aceşti oameni sunt o ruşine pentru România. Demisia, Ioan Rus! Demisia, Victor Ponta!", a scris Gorghiu, joi, pe Facebook.

Citeşte şi Reacţia lui Ioan Rus, după declaraţia jignitoare: A fost "cu sens pozitiv, dar cu o licenţă nefericită"

Miercuri seară, într-o emisiune tv, ministrul Ioan Rus a afirmat: ''România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate''.

Ulterior, ministrul Rus a transmis un comunicat de presă în care a susţinut că formularea folosită este o ''generalizare artistică, o licenţă''.

Citeşte şi Declaraţie revoltătoare a ministrului Ioan Rus! Jigneşte românii, în loc să facă autostrăzi

''Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. (...) Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate'', a declarat ministrul Rus, în comunicatul citat.

Sursa: Agerpres.ro

×
Subiecte în articol: ioan rus alina gorghiu delcaratii diaspora