x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Termen limită pentru montarea repartitoarelor de căldură! Amenzi uriașe pentru românii care nu respectă legea

Termen limită pentru montarea repartitoarelor de căldură! Amenzi uriașe pentru românii care nu respectă legea

de Redacția Jurnalul    |    24 Oct 2023   •   23:00
Termen limită pentru montarea repartitoarelor de căldură! Amenzi uriașe pentru românii care nu respectă legea

Românii racordați la sisteme centralizate de încălzire sunt obligați prin lege să își monteze în casă repartitoare de căldură. Cei care nu își montează repartitoare de căldură până la data de 31 decembrie 2023 vor plăti amenzi usturătoare.

Potrivit Antena 3 CNN, conform legii, instalarea acestuia trebuie făcută până la finalul anului, iar consumatorii care refuză să facă asta riscă o amendă de până la 1.000 de lei. 

Rolul repartitoarelor 

Repartitoarele de costuri sunt definite, la art. 5 pct. 27 din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, republicată, ca fiind aparate cu indicații dimensionale sau adimensionale, destinate utilizării în cadrul sistemelor de repartizare a costurilor, în scopul măsurării directe sau indirecte a ”energiei termice consumate de corpul de încălzire pe care acesta este montat” sau a “energiei termice conținute în apa caldă de consum și volumul apei calde de consum care trece prin aparat”.  

Obligația montării de repartitoare este statuată de legiuitor fără a face distincție între tipurile clădirilor în care acestea sunt montare (reabilitate termic sau nu).  

Prin montarea și utilizarea corespunzătoare a sistemelor de repartizare a costurilor pentru încălzire (repartitoare şi robinete termostatice), de către proprietarii/locatarii apartamentelor și spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință dintr-un condominiu, în funcție de confortul termic dorit, temperaturile exterioare, prețul energiei termice, disponibilitățile financiare, etc., se poate realiza reducerea semnificativă a consumului de energie termică la nivel de apartament și respectiv condominiu.  

Prin contorizarea individuală se poate realiza o economie de energie și, implicit, o reducere a cuantumului facturii. Fiecare proprietar plăteşte consumul aferent apartamentului său și cota-parte din consumul comun, evidențiate în nota de consum individual pusă la dispoziție lunar de firma autorizată de ANRE.  

Termen de conformare 

Obligativitatea montării sistemelor de repartizare a costurilor este prevăzută în legislația națională încă din anul 2016, când Legea eficienței energetice nr. 121/2014, stabilea ca termen de montare a contoarelor/repartitoarelor de costuri data de 31.12.2016.  

Legiuitorul a prorogat succesiv acest termen, astfel încât cel mai recent termen de conformare la prevederile art. 10 alin. (5) ale Legii eficienței energetice nr. 121/2014, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 121/2014), este 31.12.2023.  

Mai mult, legea a fost modificată în sensul că echipamentele, respectiv contoarele şi repartitoarele de costuri pentru energia termică care nu pot fi citite de la distanţă, dar care au fost deja instalate, se modernizează astfel încât să poată fi citite de la distanţă sau se înlocuiesc cu dispozitive care pot fi citite de la distanţă până la 1 ianuarie 2027, cu excepţia cazurilor în care asociaţiile de proprietari demonstrează că acest lucru nu este rentabil în condiţiile stabilite de acest act normativ. 

Contravenții și sancțiuni 

În conformitate cu prevederile art. 47 alin. (3) din Legea nr. 325/2006, republicată, constituie contravenție, alta decât cele prevăzute în Legea nr. 121/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei nerespectarea termenului-limită privind montarea de către proprietari/locatari a repartitoarelor de costuri.

Totodată, potrivit prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie contravenție în domeniul serviciilor de utilități publice şi se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei nerespectarea de către utilizatori a termenelor pentru încheierea acțiunii de contorizare individuală la nivel de apartament. 

Sursă: ANRE

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: repartitoare de căldură amenzi