x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator AMR avertizează Preşedinţia că decretul de numire a preşedintelui instanţei supreme ar putea fi lovit de nulitate

AMR avertizează Preşedinţia că decretul de numire a preşedintelui instanţei supreme ar putea fi lovit de nulitate

de Violeta Fotache    |    12 Mar 2010   •   00:00
AMR avertizează Preşedinţia că decretul de numire a preşedintelui instanţei supreme ar putea fi lovit de nulitate

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) susţine, într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui României, că Hotărârea CSM nr. 165/25 februarie 2010 de nominalizare a judecătoarei Livia Doina Stanciu pentru funcţia de preşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este lovită de nulitate absolută.

AMR avertizează preşedinţia că acest viciu s-ar putea răsfrânge şi asupra eventualului decret prezidenţial emis pentru numirea în funcţia de şef la instanţa supremă a persoanei desemnate prin hotărârea viciată.

Motivul nulităţii absolute invocate de AMR este faptul că hotărârea este semnată de preşedintele CSM Florica Bejinariu (care a şi prezidat lucrările şedinţei din 25 februarie), deşi aceasta, potrivit AMR, este suspendată de drept din funcţie începând cu 22 ianuarie 2010, dată la care a fost înregistrat recursul AMR împotriva hotărârilor CSM prin care a fost numită noua conducere a Consiliului. Recursul suspendă executarea hotărârilor CSM şi se judecă de urgenţă, precizează AMR.

"În perioada în care o persoană este suspendată de drept din funcţia în care a fost numită, ea nu poate exercita atribuţiile funcţiei respective, motiv pentru care actele îndeplinite cu nesocotirea efectelor juridice ale suspendării din funcţie sunt lovite de nulitate absolută", mai precizează AMR.

De partea cealaltă, Consiliul Superior al Magistraturii a susţinut încă de la declararea recursului de către AMR că în acest caz nu operează suspendarea de drept, ci numai cea dispusă în mod expres de instanţă. Litigiul dintre CSM şi AMR pe această temă (dosarul 618/1/2010) urmează să fie soluţionat de instanţa supremă, Secţia de contencios administrativ.

Rămâne de văzut ce va face preşedintele României în situaţia dată. Va semna decretul sau va aştepta mai întâi soluţionarea procesului de la instanţa supremă pentru a vedea dacă într-adevăr actele CSM semnate de noua conducere sunt lovite de nulitate absolută?

Citiţi aici scrisoarea AMR

×
Subiecte în articol: observator