x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANCHETĂ în COVASNA pentru arborarea STEAGURILOR NEGRE de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Ce spune prefectul

ANCHETĂ în COVASNA pentru arborarea STEAGURILOR NEGRE de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Ce spune prefectul

02 Dec 2014   •   16:44
ANCHETĂ în COVASNA pentru arborarea STEAGURILOR NEGRE de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI. Ce spune prefectul
Sursa foto: ANCHETĂ în COVASNA pentru arborarea STEAGURILOR NEGRE de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

Prefectul judeţului Covasna, Marius Popica că va dispune efectuarea unei anchete legate de steagurile negre arborate de Ziua Naţională a României la Târgu Secuiesc.  Prefectul a menţionat că steagurile au fost arborate pe câteva clădiri private din centrul municipiului Târgu Secuiesc, iar comisia de anchetă va avea misiunea de a identifica persoanele care au făcut acest lucru şi de a le trage la răspundere. În opinia sa, acest gest extrem reprezintă o ofensă adusă statului român.

Citeşte şi ESTE ADEVĂRAT? Ziua Națională a României sărbătorită în Târgu Secuiesc cu DRAPELUL NEGRU DE DOLIU!

"După părerea mea este un gest extrem al unor oameni (...) care nu reprezintă nici modul de gândire sau modul de manifestare a populaţiei maghiare, sunt absolut convins, şi nici nu face onoare maghiarilor din zonă sau din ţară ceea ce au făcut ei. Până la urmă e o ţară liberă, trăim într-o democraţie, avem şi drepturi, dar şi obligaţii. Lumea uită de obligaţii şi în primul rând obligaţia de a respecta legea e cea mai importantă şi de a-l respecta pe cel de lângă tine. Astfel de gesturi nu sunt normale şi nu ar trebui să le dăm atâta importanţă cât vor ei (...) Instituţional o să le dăm importanţă, pentru că sunt gesturi care trebuie sancţionate conform legii, atât cât ne permite (...) E vorba despre persoane fizice, sunt case private pe care s-au pus steagurile, noi vom identifica cine sunt persoanele respective şi sunt posibile sancţiuni contravenţionale. Din păcate, din noul Cod Civil s-a scos ofensa adusă însemnelor statului român, pentru că să pui un steag negru de Ziua Naţională e o ofensă adusă statului român şi, din păcate, acest articol nu mai există, a fost abrogat (...) Există o comisie, facem anchetă şi la final o să vă spunem exact ce s-a descoperit, cine sunt şi ce măsuri s-au luat conform legii (...) Vom analiza foarte atent acest caz", a declarat Marius Popica.

Jurnalul Naţional a atras atenţia, că, pe mai multe case din centrul municipiului Târgu Secuiesc au fost arborate steaguri de doliu, la capătul cărora erau prinse panglici în culorile roşu-alb-verde.

×