Andrei a fost programat pentru operaţie reparatorie în Italia, pe 21 mai a.c.. Însoţit de tatăl său, el se află deja, în aceste zile, la o clinică din Bologna, unde efectuează investigaţiile medicale premergătoare intervenţiei. Ieri, mama lui Andrei ne-a anunţat, cu ochii în lacrimi, că s-a obţinut în ultima clipă semnarea formularului E112, "în urma unor intervenţii de la Bucureşti”.
De asemenea, mai mulţi români cu suflet din ţară au contatat familia, din dorinţa de a-l ajuta pe copil. "Cineva din Târgu Mureş ne-a sunat şi ne-a spus că a citit în ziar de copil şi că doreşte să ne ajute. Suntem siguri că se va face sănătos. L-a preluat unul dintre cei mai buni medici de acolo, din Bologna, Luigi Giovanni di Gennaro. Clinica din Italia este cea mai bună din lume pentru tratarea afecţiunilor osoase", spune mama lui Andrei.
"Jurnalul Naţional” îi doreşte băieţelului multă sănătate şi le mulţumeşte tuturor Oamenilor care n-au rămas insensibili la drama lui!
Citește pe Antena3.ro

