UPDATE 09:05 - Andrei Hrebenciuc a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru 24 de ore în dosarul retrocedărilor ilegale.
Fiul lui Viorel Hrebenciuc este acuzat de procurori de constituirea unui grup infracțional organizat, complicitate la trafic de influență şi spălare de bani. Citeşte comunicatul DNA
Andrei Hrebenciuc a fost scos în jurul orei 9:00 din sediul DNA, cu cătuşele la mâini, şi urcat într-o maşină, avocatul său confirmând apoi că acesta a fost reţinut la finalul celor cinci ore de audieri în faţa procurorilor.
Fiul lui Hrebenciuc nu a făcut niciun fel de declaraţie jurnaliştilor, fiind urcat într-o maşină care a plecat.
..................................
Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, este audiat, în această dimineaţă, la DNA Braşov în cadrul anchetei privind retrocedările ilegale de terenuri. Andrei Hrebenciuc a ajuns la DNA în jurul orei 4:00, însoţit de tatăl său şi câţiva prieteni.
Procurorii DNA au efectuat ieri percheziţii la biroul din Bucureşti al lui Andrei Hrebenciuc, în dosarul legat de retrocedările ilegale de terenuri, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Ştire în curs de actualizare
Citește pe Antena3.ro