x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ANPH se desfiinţează

ANPH se desfiinţează

de Luiza Moldovan    |    22 Iul 2010   •   00:00

Se numeşte Ordonanţa de Urgenţă nr. 68 şi s-a născut la 30 iunie 2010. Fătată pe şestache de un Guvern gravid mereu cu idei geniale, acest act normativ reconfirmă, dacă mai era nevoie, aviditatea pleni­potenţiarilor pentru ideile strălucite. A! Şi puse în practică fără de întârziere. Ordonanţa în cauză desfiinţează Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului şi Agenţia Naţională pentru Comba­terea şi Prevenţia Discriminării şi Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi şi trece aceste instituţii sub formă de direcţii în subordinea Mi­nisterului Muncii.

Nu răsuflaţi uşuraţi, că nu aveţi de ce. Faptul că aceste instituţii au devenit direcţii în subordinea Ministerului Muncii nu presupune altceva decât că oameni cu experienţă în domeniu sunt puşi pe liber, în timp ce joburile lor sunt preluate de speriaţi fără expertiză, care habar n-au cu ce se mănâncă.

În acest moment, 7.000 de dosare depuse la ANPH pentru acordarea de drepturi sunt blocate. Asta în timpuri în care aceste persoane ar trebui şi mai mult protejate, nicicum violate pe toate părţile de guvernanţi loviţi de aripi de geniu.
Tot pe motiv de criză a fost redus numărul infirmierilor din căminele ANPH care adăpostesc şi îngrijesc persoane cu disfuncţii neurologice. Nu trebuie să fii genial ca să-ţi dai seama că mai puţini infirmieri trebuie să suplinească şi munca celor care au plecat. Împărţiţi şase oameni la patruzeci de pacienţi şi vedeţi cât dă. Nimeni nu suflă o vorbă despre situaţia din aceste cămine şi despre volumul imens de muncă pe care trebuie să-l depună cei rămaşi. Zilele trecute, un infirmier dintr-un astfel de cămin a ajuns la spital după ce a fost literalmente rupt în bătaie de un pacient. Şi-au rămas doar cinci.

Nu, nu ne arde de glumă. Această decizie a Guvernului are un impact morbid în populaţia cu diverse disfuncţionalităţi. Asta dacă nu cumva vreun intelectual din Guvern înţelege că, desfiinţând ANPH, îi desfiinţează automat şi pe cei aproximativ 650.000 de handicapaţi care beneficiază (că ne buşeşte şi râsu') de drepturi (că ne buşeşte şi râsu').

×
Subiecte în articol: special observator