x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Antena 1 / Foamea şi talentul ne-au împins să facem echipă

Antena 1 / Foamea şi talentul ne-au împins să facem echipă

de Cristiana Stamatescu    |    07 Mar 2009   •   00:00
Antena 1 / Foamea şi talentul ne-au împins să facem echipă

Popularul cuplu de comici Romică Ţociu şi Cornel Palade revin pe micile ecrane cu o emisiune la Antena 1. Prilej cu care le-am pus câteva întrebări.




  • Jurnalul Naţional: Ce v-a atras la proiectul “Bancher sau şomer”? De ce aţi acceptat să-l prezentaţi?

Romică Ţociu şi Cornel Palade: În primul rând pentru că Antena 1 a dezvoltat ideea de divertisment mult mai bine decât celelalte televiziuni, ceea ce pe noi ne avantajează foarte tare, iar formatul pe care l-am făcut împreună cu producătoarea Adela Harnagea este un proiect – mănuşă pentru noi: comedie, muzică, premii, bună dispoziţie – noi suntem “preşedinţi” pe genul asta. În al doilea rând, sâmbătă seara piaţa cerea o emisiune de divertisment unde românul să se regăsească, unde telespectatorii de sâmbătă seară să stea şi ei în faţa televizorului, dar să şi devină interactivi, pentru că emisiunile făcute de noi au fost întotdeauna interactive, de aceea s-a şi ajuns la ideea de a fi o emisiune live. “Bancher sau şomer cu Romică şi Cornel” are toate ingredientele unei reţete de succes şi suntem convinşi că odată ieşită pe piaţă va avea ecoul pe care-l aşteptăm, mai ales că o să venim în întâmpinarea crizei economice instalate în România, cu un program unde nu luăm din salarii, nu luăm din sporuri, nu luăm din pensii, ba din contră, ajutăm persoanele care sunt în dificultate financiară. Titlul emisiunii este şi el foarte bine implementat în realitate, pentru că în România au mai rămas doar două categorii sociale: bancherii şi şomerii. Pătura de mijloc a plecat la căpşuni.

CRIZA ECONOMICĂ

  • Pe voi cum v-a afectat criza economică?

Pe noi era cât pe-aci să ne afecteze criza, dar nu s-a întâmplat, pentru că, de îndată ce am plecat de la PRO TV, am şi semnat contractul cu Antena 1! Dacă stăm să ne gândim, perioadele de cădere economică au fost întotdeauna extrem de benefice pentru comedie în România. În timpul fostei crize economice cupletele lui Constantin Tănase au avut un ecou mai mare ca oricând. Comedia e cel mai accesibil mod de a lupta împotriva problemelor sociale şi cel mai sănătos: nu are colesterol, nu are adaos şi ţine de spirit.

  • Aveţi vreo reţetă de îmbogăţire pe care s-o recomandaţi românilor în criză?

Singura reţetă de îmbogăţire e să lucrezi cu statul, că dacă lucrezi pe mâna ta pierzi sută la sută.

  • Concurenţii din “Bancher sau şomer...” trebuie să treacă prin tot felul de probe. Ce aţi fi în stare să faceţi pentru bani şi ce nu aţi face niciodată?

Noi pentru bani... mai puţin. Pentru rating şi pentru concurenţii din emisiune... orice! Şi eu şi Cornel, şi concurenţii şi invitaţii-vedete vom trece toţi obligatoriu prin toate probele. Aşa că vom mânca pământ, vom înghiţi elasticuri, ne vom dezbrăca, ne vom tunde zero, vom alerga în pantă, vom face operaţie de schimbare de sex, devenim gay, orice numai ca banii să ajungă în geanta concurenţilor!

  • Dacă aţi avea un milion de euro pe care să-l cheltuiţi în 24 de ore, ce aţi face cu el?

I-am băga în fotbal! Ca să-i terminăm repede.

  • Aţi revenit în Antena 1 după mulţi ani de absenţă. Ce schimbări aţi remarcat?

Am remarcat întâi de toate preocuparea deosebită pentru divertisment, pentru comedie, programele bine alese pentru anumite targeturi de public, deoarece Antena 1 s-a orientat foarte bine pe acest tronson care lipseşte în rest. Toate televiziunile s-au băgat în politică, dar Antena 1 a devenit un post de divertisment, s-a aplecat foarte mult asupra comediei. Cine a avut această idee, ca divertismentul să ţină prima pagină a unui post, a fost foarte inspirat, mai ales acum, că lumea nu mai are bani de ieşiri, de concedii şi va sta în faţa televizoarelor. Din tot ce am văzut, sunt numai schimbări în bine, au luat profesionişti care simt pulsul comediei, divertismentului, show-ului, ceea ce se regăseşte şi în rating şi în succesul emisiunilor longevive. E o mare bucurie că am revenit în prima noastră familie, pentru că Antena 1 a fost prima noastră familie şi primul nostru mare şi răsunător succes, un succes cu care nu se poate lăuda multă lume în România: am avut la un moment dat aproape 30 rating cu TeleEurobingo Show! Dacă se mai aprindeau două televizoare erau de la bulgari! Am bătut că audienţa venirea Papei în România şi meciul România – Italia!

  • Când v-aţi cunoscut şi cum aţi decis să faceţi echipa?

Ne-am cunoscut în ’89, pe vremea lui Ceausescu, şi... la cum era pe vremea aia... foamea şi talentul ne-au împins să facem echipă şi am devenit nedespărţiţi. Avem aproape 20 de ani de activitate şi am făcut o socoteală că jumate din anii ăştia am stat cu familia şi jumăte am fost plecaţi împreună prin turnee.

LONGEVITATE
  • Care e secretul longevităţii “cuplului” vostru?

Secretul nostru e unul foarte simplu, avem o înţelegere foarte clară: pe primul loc şi mai importantă ca orice e meseria, iar financiar totul a fost bătut în cuie încă de la început – împărţim totul jumi-juma. În momentul în care aceste lucruri sunt foarte bine puse la punct, totul e în regulă. Am şi fost mereu atenţi, pentru că ne-am uitat în jur la colegi de-ai noştri care au muncit toată viaţa şi n-au avut un capăt de aţă şi n-au lăsat nimic în urmă. Am fost mai chibzuiti. Am avut noroc şi de două soţii minunate care ne-au înţeles şi de familii frumoase, cu copii frumoşi, talentaţi, care, bineînţeles, seamănă cu noi... mai puţin când fac prostii. Atunci seamănă cu mamele!

  • Ce i-aţi sugera lui Emil Boc pentru ieşirea din criză?

O schimbare de sex! Poate atunci îi dă Băsescu şi lui buget de 40 de milioane de euro.


Duminică: emisiuni speciale de Ziua femeii!


Mihaela Rădulescu pregăteşte pentru 8 Martie o ediţie a emisiunii “Duminica în familie” dedicată în totalitate femei-lor, cărora le va cânta nimeni altul decât latin lover-ul Pepe. Cunoscută pentru ampla ei implicare în campanii sociale, Mihaela va anunţa în cadrul emisiunii deschiderea primei bănci de celule stem din România. Astfel că telespectatoarele însărcinate vor primi din partea emisiunii “Duminica în familie” posibilitatea de a i se recolta gratuit pruncului la naştere celule stem, o procedură costisitoare, dar cu ajutorul căreia, mulţumită noii tehnologii, se vor putea vindeca multe boli, considerate până acum incurabile. De Ziua Internaţională a Femeii în Divertis Mall este mare sărbătoare. Cel care va face serviciile de maestru de ceremonii  al întregului show va fi un “el” (Silviu Petcu) care de fapt îşi doreşte să fie o “ea” mai ales acum, de 8 Martie, când platoul din Divertis Mall va fi plin ochi de stripperi. Şi nu orice fel de stripperi, ci unii din import, “Italian Dream Boys”, trupă adusă exclusiv în România de grupul Divertis. Carlos, Marcus, Chris, Max şi Patrick sunt cinci băieţi ce ne vor face o demonstraţie de talent, pasiune şi foc latin. De la 21:45, în “Divertis Mall şi prietenii”, Olguţa Vasilescu va răspunde cu multă sinceritate întrebărilor gazdei, Toni Grecu.

×
Subiecte în articol: romania antena mass-media