x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Antena 3: demersul Codruţei Kovesi, o acţiune de intimidare şi cenzurare a activităţii jurnaliştilor

Antena 3: demersul Codruţei Kovesi, o acţiune de intimidare şi cenzurare a activităţii jurnaliştilor

25 Iun 2014   •   18:15
Antena 3: demersul Codruţei Kovesi, o acţiune de intimidare şi cenzurare a activităţii jurnaliştilor

“Antena 3 a luat la cunoştinţă din media de faptul că doamna Kovesi a acţionat în justiţie postul de televiziune şi mai mulţi realizatori şi invitaţi, susţinând că respectivii au facut declaraţii neadevarate care i-ar crea prejudicii de imagine”, se arată într-un comunicat primit la redacţie.

“Pe aceasta cale, postul de televiziune Antena 3 doreşte să atragă atenţia doamnei Kovesi Laura Codruţa asupra faptului că acţiunea sa reprezintă o acţiune de intimidare şi cenzurare a activităţii jurnaliştilor care au datoria de a informa corect opinia publică.

Menţionam şi faptul că redactorii noştri au solicitat puncte de vedere privind acţiunile prezentate în materialul jurnalistic atât doamnei Kovesi Laura Codruţa cât şi doamnei Livia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA, lucru menţionat şi în materialul incriminat.

Totodata, considerăm că demersul doamnei Kovesi este menit să creeze prejudicii de imagine postului Antena 3, multiplu premiat internaţional pentru profesionalismul jurnaliştilor săi, motiv pentru care vom intenta acţiune in justiţie pentru recuperarea oricăror prejudicii cauzate.

Jurnaliştii postului Antena 3 vor continua să-şi exrcite profesia cu demnitate şi profesionalism, cu respectarea prevederilor legale, urmărind întotdeauna dreptul opiniei publice la corecta informare.

Spre deosebire de doamna Kovesi, numită politic pe perioade determinate, jurnaliştii Antena 3 pot fi amendaţi zilnic de public pentru eventuale derapaje. Tot spre deosebire de doamna Kovesi, Antena 3 are milioane de stăpâni care pot folosi telecomanda în favoarea altor posturi, daca jurnaliştii Antena 3 greşesc. Din nefericire pentru cei care, prin puterile lor temporare, hăituiesc jurnaliştii nostri, publicul Antena 3 este în continuă creştere”.

Conform Agerpres, Kovesi “cere Judecătoriei Sectorului 1 obligarea pârâţilor - Mihai Gâdea, Mugur Ciuvică, Bianca Nae, Radu Tudor, Răzvan Savaliuc, dar şi persoana juridică Antena 3 - la plata în solidar a sumei de 1.000.000 lei reprezentând prejudiciul creat, dar şi a cheltuielilor de judecată”.

×